Noul „Star Wars” ar putea deveni filmul cu cele mai mari încasări din istorie – TRAILER

Noul Star Wars ar putea deveni filmul cu cele mai mari încasări din istorie - TRAILER
Publicat: 07/05/2015, 15:52

Al șaptelea film din franciza „Războiul stelelor”, intitulat „Star Wars: Episode VII – The Force Awakens”, care îi va avea în distribuție pe protagoniștii trilogiei inițiale, Harrison Ford, Carrie Fisher și Mark Hamill, va avea premiera pe marile ecrane din Statele Unite ale Americii pe 18 decembrie, informează contactmusic.com.

Experții în cercetări de piață sunt de părere că acest lungmetraj va domina box office-ul mondial și că va depăși din acest punct de vedere filmul „Avatar”, regizat de James Cameron.

Paul Dergarabedian, analist al companiei Rentrak, a declarat pentru New York Post: „Niciun film lansat în decembrie nu a trecut vreodată în weekendul de debut peste pragul încasărilor de 100 milioane de dolari. Noul film din «Star Wars» ar putea deveni, cu ușurință, primul lungmetraj care va face acest lucru. Are mari șanse să devină, de asemenea, filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile”.

„Avatar”, lansat în 2009, ocupă în prezent primul loc în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie – 2,8 miliarde de dolari. Locurile următoare sunt ocupate de filmele „Titanic” (2,1 miliarde de dolari) și „Răzbunătorii/ The Avengers” (1,5 miliarde de dolari).

Născută din imaginația lui George Lucas, franciza „Războiul stelelor” a marcat, în 1977, nașterea unui nou gen în cinema-ul comercial, popular, destinat publicului larg, în care se va remarca și Steven Spielberg. Cei doi cineaști, care au făcut parte din același grup de tineri regizori cu referințe mai degrabă televizuale decât cinematografice, urmau să colaboreze, de altfel, apoi, la o altă saga de succes mondial, formată din cele patru filme „Indiana Jones”.

După succesul filmului „Războiul stelelor”, care a contribuit la lansarea carierei actorului Harrison Ford, George Lucas a decis să încredințeze regia următoarelor filme din serie altor cineaști. Astfel, „Imperiul Contraatacă” (1980) a fost regizat de Irvin Kershner și „Întoarcerea lui Jedi” (1983) a fost regizat de britanicul Richard Marquand.

La sfârșitul anilor ’90, cineastul producător a adăugat francizei sale alte trei filme noi, ale căror acțiuni se desfășoară din punct de vedere cronologic înainte de primul lungmetraj din 1977 – „prequels”, în jargonul hollywoodian.

Acea nouă trilogie – „Star Wars Episodul I – Amenințarea fantomei” (1999), „Războiul stelelor: Atacul clonelor” (2002) și „Star Wars: Episodul III – Răzbunarea Sith” (2005) – a fost în întregime regizată de George Lucas și i-a avut în distribuție pe Liam Neeson, Ewan McGregor, Natalie Portman și Hayden Christensen.

Grupul Disney va lansa o nouă trilogie „Star Wars” începând din 2015 și până în 2019. Potrivit presei de specialitate, personaje îndrăgite din trilogia originală, Yoda, Han Solo și Boba Fett, vor deveni protagoniștii unor filme individuale care le vor fi dedicate.

George Lucas a vândut compania Lucasfilm în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, studiourilor Disney, care vor continua seria „Războiul Stelelor/ Star Wars” cu trei noi filme.

Franciza „Războiul stelelor” a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prințesa Leia și Darth Vader și fraze precum „May the force be with you” („Forța fie cu tine”) au intrat în cultura populară mondială.

Cineastul american George Lucas, creatorul francizelor „Războiul Stelelor/ Star Wars” și „Indiana Jones”, s-a aflat printre cele 24 de personalități din universul artelor și al industriei de divertisment care au fost decorate cu Medalia Națională pentru Arte și Litere, de președintele Barack Obama, în iulie 2013, la Casa Albă.

Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Klaus Iohannis a promulgat legea care îi protejează pe cei care fac evaziune fiscală sub...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Recalcularea pensiilor. Șeful Casei de Pensii prezintă ultimele noutăți
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii